Streptococii din grupa A cauzeaza diferite infectii: afectiuni dermatologice sau angina tonsilara care pot fi urmate de glomerulonefrita, endocardita acuta, coree lui Sydenham si febra reumatica acuta atunci cand tractul respirator superior este infectat. Aceste infectii pot afecta ulterior inima sau rinichii. Diagnosticarea precoce, tratamentul eficient si monitorizarea pacientului pot reduce aceste riscuri.
In vederea unui diagnostic corect, evaluarea rezultatelor trebuie intotdeauna corelata cu istoricul pacientului, examenul clinic si rezultatele altor examinari si analize efectuate.
Tipul probei – sange venos, fara anticoagulant, in vederea obtinerii serului. Dimineata pe nemancate. Avand in vedere specificul de pediatrie, recoltarea poate decurge si fara respectarea conditiei a jeun pentru copiii mici.
Stabilitate proba – serul este stabil 2 zile la temperatura camerei; 2 zile la 4-8ºC; 6 luni la –20ºC Metoda – imunoturbidimetrica.
Valori crescute ale ASO se intalnesc in cazurile de infectie streptococica A. Nivelul anticorpilor ASLO atinge valori foarte mari in special in reumatismul articular acut, de aceea titrurile persistent scazute pledeaza impotriva acestei afectiuni. La un pacient cu reumatism articular acut tratat obtinerea unor valori constant scazute ale nivelului ASLO indica o evolutie favorabila. Valori scazute ale ASO nu au semnificatie clinica.
Analiza acreditata conform SR EN ISO 15189: 2013 de RENAR
Analiza in contract cu CASMB
Pret 12lei
GRUPE DE VARSTA | INTERVAL BIOLOGIC DE REFERINTA | U.M. | |
ASLO | 0 – 17 ani (M/F) | 0 – 250 | UI/ml |
18 – 99 ani (M/F) | 0 – 200 | UI/ml |