Obiectiv
Îmbunătăţirea depistării deficitului de vitamină D la pacienţii din grupele de risc
Unitatea de asistenţă tehnică şi management: structura din cadrul Institutului Naţional de Endocrinologie «C.I. Parhon», Bucureşti.
Activitate
Determinarea nivelului seric al 25-OH vitaminei D la persoanele din grupele de risc, la recomandarea medicală a unui medic specialist din domeniul: obstetrică-ginecologie, neonatologie, pediatrie sau endocrinologie.
Beneficiarii programului:
Pacienţii din grupele de risc prevăzute în Ghidul privind evaluarea şi terapia deficitului de vitamina D la gravidă, nou-născut şi copil şi în Ghidul privind evaluarea statusului vitaminei D la adulţi aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii.
Intervalul dintre două determinări 25-OH vitamina D succesive, aplicat selectiv în funcţie de încadrarea pacienţilor în una sau mai multe din categoriile de risc, este de 1 an, în condiţiile menţinerii factorilor de risc.
Evidenţa beneficiarilor programului se asigură în baza unui set minim de date, aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii.
Indicatori de evaluare:
- Indicatori fizici: număr de pacienţi la care s-a realizat determinarea nivelului seric al 25-OH vitaminei D:91.000.
- Indicatori de eficienţă: cost mediu estimat/pacient la care s-a realizat determinarea nivelului seric al 25-OH vitaminei D: 45 lei;
- Indicatori de rezultat: ponderea pacienţilor cu nivel suboptimal al 25-OH vitaminei D din totalul pacienţilor la care s-a realizat determinarea acestui marker: minimum 70%.
Natura cheltuielilor eligibile:reactivi specifici pentru determinarea 25-OH vitaminei D, precum şi reactivi pentru calibrare şi control intern;
materiale sanitare: tuburi recoltare în sistem vacutainer (cu gel separator), cu ace, mănuşi de unică folosinţă, vată, alcool;
materiale de laborator: consumabile aferente autoanalizoarelor, în funcţie de tipul acestora;
transportul probelor biologice recoltate de la unităţile sanitare care au în evidenţă pacienţi din grupele de risc către unităţile de specialitate în care se realizează determinarea 25OH vitaminei D prevăzute la litera H.
Criterii de selecţie pentru includerea în lista unităţilor de specialitate care implementează programul:
unităţile sanitare cu paturi care au în structura proprie un laborator de analize medicale dotat cu un analizor pentru determinarea nivelului seric al 25-OH vitaminei D;
disponibilitatea colectării, înregistrării, stocării şi prelucrării datelor privind pacienţii care au beneficiat de determinarea 25-OH vitaminei D, precum şi transmiterii acestora către o bază de date ce se va organiza la nivel naţional;
avizul comisiei de specialitate a Ministerului Sănătăţii din domeniul de specialitate pentru care se solicită implementarea programului.
Unităţi de specialitate care implementează1:
- Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului «Alessandrescu-Rusescu» Bucureşti;
- Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu» Bucureşti;
- Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, Bucureşti;
- Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia, Bucureşti;
- Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie «Prof. Dr. Panait Sârbu» Bucureşti;
- Institutul Naţional de Endocrinologie C. I. Parhon
- Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca;
- Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova;
- Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;
- Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara;
- Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Louis Ţurcanu» Timişoara;
- Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sf. Maria”, Iaşi;
- Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Spiridon» Iaşi;
- Spital Judeţean de Urgenţă Arad;
- Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, Bihor;
- Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie «Dr. I. A. Sbârcea» Braşov;
- Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, Dâmboviţa;
- Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Ap. Andrei» Galaţi;
- Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu;
- Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, judeţul Sibiu.